EXCLUSIV | Steaua întărește rivalele la titlu. Un jucător s-a dus la Reghecampf cu actul de transfer în mână. Reacția antrenorului

EXCLUSIV | Steaua întărește rivalele la titlu. Un jucător s-a dus la Reghecampf cu actul de transfer în mână. Reacția antrenorului
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Nicandro Breeveld intră în ultimele șase luni de contract cu Steaua și mizează pe dorința patronului de a scăpa de salariul său pentru a se transfera la Pandurii Tg. Jiu
  • Antrenorul gorjenilor îl laudă pe mijlocașul de 29 de ani, însă amână discuțiile cu privire la un eventual transfer până după finalul ultimei etape din 2015

Chiar dacă abia după acest weekend echipele din Liga 1 vor intra în pauza de iarnă, oficialii acestora sunt deja cu gândul la campania de transferuri. Cele mai spectaculoase mișcări vor fi făcute, evident, la vârful campionatului, acolo unde șase echipe se vor bate pentru titlul de campioană în play-off. După mai multe speculații cu privire la trecerea unor fotbaliști de la Pandurii la Steaua, așa cum a fost cazul fundașului Momcilovic și al atacantului Hora, se pare că cele mai mari șanse de reușită le are un transfer făcut de gorjeni.

Surse din cadrul Stelei au mărturisit faptul că Nicandro Breeveld și-a manifestat intenția de a pleca în iarnă de la campioană, iar destinația aleasă pare să fie chiar clubul care l-a vândut cu 500.000 de euro chiar în Ghencea. Fotbalistul de 29 de ani l-ar fi informat pe Laurențiu Reghecampf că vrea să fie lăsat la Pandurii din iarnă. Mai mult, semnalele de la Tg. Jiu sunt încurajatoare pentru Breeveld întrucât antrenorul Edward Iordănescu nu exclude o colaborare. „Breeveld este un jucător foarte bun, sigur că ne-ar fi util, dar nu îmi permit să vorbesc despre jucători aflați sub contract cu alte echipe. Nu știu dacă el ar dori să vină și nu e momentul să discut despre transferuri până nu se joacă și ultima etapă„, a spus pentru ProSport antrenorul Pandurilor.

Breeveld se cere la Pandurii

Extrem de nemulțumit de faptul că a primit șanse puține în ultima perioadă, Nicandro Breeveld le-a transmis clar oficialilor Stelei că vrea să își continue cariera la altă echipă. „A informat și președintele, l-a informat și pe Laurențiu Reghecampf că vrea să plece din iarnă, acum rămâne de văzut dacă se va găsi o formulă prin care se poate face transferul. Breeveld a început deja să își caute echipă și speră să poată nogocia cu succes cu Pandurii„, spun surse apropiate jucătorului, care susțin și că antrenorul Stelei nu se opune plecării. De la transferul său în Ghencea, mijlocașul surinamez a reușit să marchez de două ori și să dea două pase de gol în 57 de meciuri.

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…